Elegy for a lost paradise

Apele Dunării sorbite cu o sete dumnezeiască în Crapina se revărsau în bălţi prin privaluri până la poalele Dealului Vodă şi scăldau tălpile Dinogeţiei. Un izvor ascuns în fundul pământului ţine şi astăzi în viaţă o băltoacă ce poartă cu mândrie de neînţeles numele de Gârla Mare. Un căuş de apă. Acolo a cuibărit o familie de lebede. Le-a mânat spre ochiul de apă o amintire a sângelui strămoşesc de zburătoare nobilă. Le-a adus de nicăieri undeva în pustiu, într-un deşert prăfuit ce era în urmă cu vreo 20 de ani temelia paradisului. Un paradis cu care oamenii nu au ştiut ce să facă.